Luna și grădina de stele

Într-o seară limpede, Luna s-a uitat în jos și a observat ceva neobișnuit: o scânteie mică se ascundea între două norișoare. A coborât încet, încet, până la marginea cerului.

Acolo a găsit o grădină secretă, plină de flori care străluceau doar atunci când cineva visa frumos. Luna le-a udat cu raze moi, iar florile au început să cânte atât de încet, încât cântecul lor semăna cu o șoaptă.

O stea mică se temea că nu va străluci niciodată la fel ca celelalte. Luna a așezat-o lângă o floare adormită și i-a spus: „Nu trebuie să luminezi tot cerul. E destul să fii lumină pentru cineva.”

Steaua a zâmbit și a strălucit cât putea ea de tare. În aceeași clipă, un copil de pe Pământ a închis ochii și a adormit liniștit. Iar Luna a rămas în grădină până dimineață, păzind visele mici și bune.