Runa în ocean — Partea 4

Dimineața, Runa s-a trezit pe limba de nisip dintre fluviu și ocean. Otto se întorsese spre fluviu, iar locul de lângă ea părea mai gol decât în seara trecută. Runa a atins scrisoarea din buzunar și a privit întinderea albastră. Nu trebuia să ajungă departe astăzi. Mai întâi voia să găsească un loc liniștit, aproape de mal, de unde să privească oceanul și să-l cunoască în ritmul ei.

Pe o piatră netedă, Runa și-a întins costumul primit de la prietenii ei. A pipăit membrana care îi apăra pielea de apa sărată, a cercetat cusăturile și a tras ușor de punga de aer. Totul părea la locul lui. Costumul o ajuta să respire sub apă pentru puțin timp, își amintea ea, așa că avea să rămână aproape de mal și să nu se grăbească.

După ce și-a îmbrăcat costumul, Runa s-a oprit pe nisipul uscat și a privit oceanul. Valurile veneau în șiruri: se ridicau, se rostogoleau spre țărm și se destrămau în spumă. Între două șiruri, apa se liniștea pentru câteva clipe. Runa a așteptat până când un val s-a retras, apoi a făcut un pas pe nisipul umed. Nu intrase încă în apă, dar acum știa că putea să se apropie încet și să se oprească ori de câte ori avea nevoie.

Puțin mai departe, Runa zări o insuliță joasă, aproape de țărm. O fâșie de nisip o înconjura, iar apa din jur părea liniștită. Poate că acolo ar găsi un loc bun să privească oceanul. Runa a intrat în apă cu pași mici. Când apa îi ajunse la piept, s-a oprit o clipă și a verificat că punga de aer stătea bine. Apoi, la următoarea pauză dintre valuri, s-a întins la suprafață și a început să înoate spre insulă. Țărmul rămânea în urmă, încă aproape, iar Runa număra mișcările brațelor ca să nu se grăbească.

Nu ajunsese departe când apa începu să alerge mai repede pe lângă ea. Un curent puternic o purtă într-o parte, apoi o trase spre larg. Runa încercă să înoate spre insuliță, dar înainta tot mai greu. Ținu capul la suprafață și strigă după ajutor. De sub apă apăru o țestoasă pe care nu o mai văzuse. Înotă aproape de Runa și îi arătă cu înotătoarea o zonă mai liniștită, lângă o stâncă. Runa înțelese semnul și își potrivi înotul cu mișcările țestoasei. Împreună, ieșiră din curent și ajunseră în apa mică, unde Runa putea să stea în picioare. Țestoasa rămase lângă ea, o străină binevoitoare; niciuna nu știa încă numele celeilalte.

Runa își potrivi punga de aer și respiră rar, până când inima nu-i mai bătea atât de repede.

— Mulțumesc că mi-ai arătat drumul, spuse ea. Insulița e aproape. Mă ajuți să găsesc o cale liniștită până acolo?

Țestoasa porni încet pe lângă stâncă. Runa o urmă, cu capul la suprafață, dar nu-și lua ochii de la apă. Când văzu spuma alunecând mai repede, se opri. Când apa se domoli, porni din nou, cu mișcări mici și egale. Curând, nisipul insuliței se întinse înaintea lor. Runa ajunse la mal și păși pe uscat, bucuroasă că nu renunțase la drum și că știa când să încetinească.

Țestoasa ieși și ea pe nisip și o privi cu blândețe.

— Ești bine? Cum te cheamă și pe cine cauți? întrebă țestoasa.

— Mă cheamă Runa. Caut o țestoasă pe nume Tonchi. O țestoasă bătrână dintr-un lac sărat mi-a spus să o găsesc. Am venit să cunosc oceanul, iar prietenii mei m-au ajutat să-mi fac costumul, ca să pot respira sub apă pentru puțin timp. Înotam spre insuliță când curentul m-a tras spre larg.

Țestoasa zâmbi.

— Eu sunt Tonchi. Țestoasa din lacul sărat e verișoara mea. Mă bucur că ai venit să mă cauți.

Abia atunci Runa scoase scrisoarea din buzunar și i-o întinse.

Tonchi deschise scrisoarea și citi veștile trimise de sora ei. Zâmbi bucuroasă.

— Ce mult mă bucur să aflu vești de la sora mea! spuse ea.

Runa se așeză pe nisipul cald, iar Tonchi se culcă lângă ea. Pentru o vreme, priviră peștișorii albaștri cum treceau printre stânci.

— Și mie îmi place să descopăr locuri noi, spuse Tonchi. Când te vei odihni, te invit într-o aventură prin ocean. Vrei să mergem împreună?

— Da, mi-ar plăcea, răspunse Runa. Mâine putem să ne gândim pe unde să mergem. Acum aș vrea să mă odihnesc.

— Atunci ne odihnim, spuse Tonchi.

Valurile se rostogoleau domol pe lângă insuliță. Runa ascultă foșnetul lor și simți nisipul cald sub ea. Lângă noua ei prietenă, închise ochii. Aventura putea să aștepte până dimineață.